Externe

Moldova cumpără din nou de la Gazprom

Republica Moldova a reluat achiziţiile de gaze de la grupul rus Gazprom în luna martie, după o pauză de aproximativ trei luni, a declarat, luni, directorul companiei publice de distribuţie a gazelor naturale Moldovagaz, Vadim Ceban, informează Reuters, citată de Agerpres

„În luna martie a acestui an, în conformitate cu contractul actual, Gazprom a furnizat Republicii Moldova un volum total de 176,7 milioane metri cubi de gaze naturale, sau 5,7 milioane metri cubi pe zi”, a scris Vadim Ceban pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Începând din luna decembrie a anului trecut, grupul rus Gazprom a furnizat gaze naturale doar regiunii separatiste Transnistria. Livrările de gaze au provocat în mod frecvent tensiuni între Republica Moldova şi Rusia până la finele anului trecut, în condiţiile în care până acum Chişinăul a depins aproape în exclusivitate de Gazprom pentru importurile de gaze.

Vadim Ceban a precizat că decizia de a relua achiziţiile de gaze, care vor fi utilizate pentru producţia de electricitate, a fost luată pentru că preţul cerut de Gazprom este „aproape identic” cu cel oferit luna trecută de furnizorul local Energocom.

În luna octombrie 2021, Moldovagaz şi Gazprom au prelungit cu cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.

Vizualizări: 65

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: