Politică
Moldova îl vrea președinte PSD pe Grindeanu
Marcel Ciolacu ar fi fost avertizat de către liderii PSD din Moldova că ar putea să nu fie susținut la conducerea partidului. Din nou, în față este scos numele lui Sorin Grindeanu.
Întâlnirea dintre Marcel Ciolacu și liderii PSD din Moldova a avut loc vineri. Conform Antena 3, ar fi o tensiune în PSD în ultimele săptămâni. Mai mulți lideri din Moldova i-ar fi spus lui Marcel Ciolacu să facă un pas în spate, pentru ca alt lider PSD să preia conducerea partidului, transmite sursa citată. Întâlnirea ar fi fost organizată de Dumitru Buzatu, care i-ar fi spus lui Marcel Ciolacu că membrii simpli ai PSD nu se simt reprezentați de el, ca președinte al PSD, și, prin urmare, la Congresul PSD ar fi bine să nu candideze. Ionel Arsene, președinte PSD Neamț, care ar fi fost de aceeași părere, a intervenit telefonic la Antena 3.
Ionel Arsene a afirmat că el a susținut ca să fie un Congres al PSD înainte de alegerile locale. Întrebat cine ar trebui să candideze la șefia PSD, a răspuns că ”eu cred că PSD are destui lideri care pot candida pentru funcția de președinte al PSD, eu cred că vor fi mai mulți candidați, inclusiv dl Ciolacu. Până astăzi, dl Ciolacu nu și-a anunțat candidatura”. Despre posibilitatea ca Marcel Ciolacu să facă un pas în spate pe motiv de revoltă în teritoriu, Arsene a răspuns că ”nu există nicio revoltă în teritoriu”, nu și despre pasul în spate al lui Ciolacu. În schimb a fost ferm când a fost întrebat dacă printre liderii care ar putea candida este și Sorin Grindeanu. A răspuns clar: ”DA, și dl Grindeanu poate fi un candidat pentru funcția de președinte al PSD”. Întrebat pe cine va susține, pe Ciolacu sau pe Grindeanu, Arsene a afirmat: ”Vreau să văd cine candidează, să-i analizăm, dar eu cred că dl Ciolacu și dl Grindeanu vor face echipă, eu așa cred că vor găsi înțelepciunea amândoi să se așeze la aceeași masă și să facă echipă”.