Politică
Nica: "Mai bine îmi tai o mână decât să semnez o candidatură a lui Simonis"
Este război pe față în PNL, din cauza târgului încheiat de conducerea partidului cu PSD, pentru alegerile locale. Liderul organizației PNL Timiș, Alin Nica, a fost demis din funcție, la cererea secretarului general PNL, Lucian Bode, într-o ședință furtunoasă a Biroului Politic Național.
Aceasta a fost ultima ocazie în care opozanții candidaturilor comune cu PSD au avut speranțe să întoarcă decizia politică deja luată la Consiliul Național, în weekend.
Conducerea PNL și-a făcut un calcul pragmatic și a decis sacrificarea actualului șef de consiliu județean și lider al organizației PNL Timiș, Alin Nica, pentru a reuși să obțină, cu ajutorul celor de la PSD, primăria Timișoarei. O funcție simbolică, care ar putea să fie folosită mai târziu în strategia de campanie prezidențială.
Până atunci, la ședința Biroului Politic Național, Alin Nica a venit cu o serie de acuzații la adresa conducerii centrale. L-a acuzat pe liderul Nicolae Ciucă de lipsă de experiență politică și pe întreaga conducere centrală a PNL, de târg cu PSD. Potrivit surselor noastre, Nica a susținut că PNL a cedat șantajului PSD la nivelul Timiș și i-a făcut pe aceștia responsabili pentru destructurarea organizației liberale din respectivul județ.
În schimb, Lucian Bode și Florin Roman i-au reproșat acestuia relația defectuoasă cu proriii primari. O bună parte din primarii liberali a plecat la PSD și Lucian Bode a propus BPN-ului demiterea lui Nica din funcția de președinte al organizației. S-a luat această decizie foarte rapid, cu 60 de voturi pentru, doar 4 voturi împotrivă și 3 abțineri.
Alin Nica consideră că, în momentul de față, este ca și exclus din partid, iar asta îi oferă posibilitatea de a alege calea de urmat: fie candidat independent la CJ Timiș, fie pe lista Alianței Dreapta Unită.