Eveniment

Norul de fum canadian se îndreaptă spre România

Norul de fum care a pornit în urma incendiilor din Canada, apoi a acoperit complet orașul New York și alte orașe din SUA a traversat oceanul și a ajuns în Europa.

Acest nor de fum se află, în prezent, în Franța, iar spre finalul săptămânii este așteptat să ajungă și în România.

Conform experților, în România nu va mai avea intensitatea din Canada sau SUA, dar totuși va fi prezent deasupra țării noastre, a explicat expertul de la ANM, Florinela Georgescu.

Așa cum indică modelele programului Comisiei Europene Copernicus, care monitorizează genul de emisii poluante, este foarte probabil ca la acele înălțimi foarte mari, la 4.000-5.000 metri înălțime, să ajungă în cantități însă extrem de mici, absolut neimportante în zona țării noastre, a explicat expertul care consideră că este foarte posibil să nu existe nici măcar acele apusuri sau răsărituri mai spectaculoase care au apărut în alte zone pentru că este foarte departe de sursa acestui transport de poluant.

‚Va ajunge, va fi o curiozitate, să spunem astfel, de interes pentru lumea științifică. Pentru pasionații care vor să urmărească evoluția norului de fum le recomand, site-uri, produsele programului european Copernicus.”, a precizat expertul.

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: