Economie
Noul complex energetic va prelua două mii de mineri
Ministerul Energiei a anunţat, vineri, că iniţiază două hotărâri de guvern prin care se alocă 50 de milioane lei din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziţia Prim-Ministrului pentru finanţarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului S.A şi prin care se instituie un Serviciu de Interes Economic General pentru activităţi de punere în siguranţă în mine şi de exploatare a cărbunilor în Valea Jiului.
Potrivit ministerului Energiei, ”pentru prestarea serviciul de interes public de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, în lunile rămase ale anului 2023, se va acorda o justă compensaţie în valoare de 65.804.000 RON, suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, în vederea susţinerii costurilor unităţilor intrate în proces de închidere, costuri care nu sunt legate de producţia curentă”.
Complexul Energetic Valea Jiului S.A. va prelua în perioada următoare activele funcţionale ale Complexului Energetic Hunedoara S.A. Cei 2000 de mineri şi personal din Complexul Energetic Hunedoara S.A. vor fi angajaţi în noul Complex, arată ministerul.
”Mai mult decât atât, reprezentaţii companiei poartă discuţii cu potenţiali investitori în energia verde, pentru a diversifica activităţile de producere a energiei în zonă şi a asigura noi locuri de muncă şi un nivel de trai decent pentru locuitorii Văii Jiului”, precizează Ministerul Energiei.
”Promisiune respectată: asigurăm prezentul şi conturăm viitorul pentru Valea Jiului. Ne-am străduit să accelerăm o serie de paşi, unde am constatat întârzieri. Obiectivul nostru este să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Cele două HG-uri sunt dovada vie a continuării mineritului şi a acordării unei noi perspective în Valea Jiului. Zona are viitor, căutăm potenţiali investitori în energie verde, pentru a diversifica activităţile de producere a energiei şi a asigura noi locuri de muncă şi un nivel de trai decent pentru toţi locuitorii Văii Jiului”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
”Acestor bani le vor urma aproximativ 300 milioane lei acordaţi la rectificare, care vor susţine activităţile de producere a energiei pe bază de cărbune, punerea în siguranţă a minelor şi pregătirea pentru tranziţia la alte surse de producere a energiei în zonă”, mai spune ministerul.