Comunitate

Nu au făcut grevă, ca să aibă elevii ce mânca

Dascălii de la Şcoala Gimnazială "Ilarion Felea" din municipiul Arad au refuzat să intre în greva declanșată de personalul din învăţământ, pentru a nu-i priva pe copii de masa caldă pe care o primesc în fiecare zi, majoritatea celor 400 de elevi de aici provenind din familii nevoiaşe.

Reprezentanţii şcolii au declarat marţi, 6 iunie, că masa caldă, introdusă în urmă cu câţiva ani, a condus la reducerea absenteismului la cel mai mic nivel din istoria unităţii de învăţământ, iar dacă elevii nu ar mai fi primit mâncare din cauza grevei "probabil mulţi ar fi renunţat la şcoală".

"Am luat decizia împreună cu majoritatea angajaţilor de a nu face grevă, pentru aceşti copii care provin din mediul dezavantajat şi pentru care masa de la şcoală poate este singura masă caldă de care se bucură. În plus, ne-am gândit şi la riscul de a-i readuce foarte greu la şcoală pe aceşti copii, mai ales că intrăm în vară, pentru că masa caldă are un rol important în prezenţa lor la cursuri", a declarat directorul Şcolii Gimnaziale "Ilarion Felea", Sofia Mladin.

"Nu am dorit să îi privăm pe copii de această masă caldă, foarte importantă pentru ei. Am ales să venim în fiecare zi doar pentru ei", a adăugat învăţătoarea Camelia Stoian.

În 2018, Primăria Arad a cheltuit 350.000 de lei pentru amenajarea unei cantine mobile în curtea Şcolii Gimnaziale "Ilarion Felea", situată într-o zonă cu mulţi locuitori nevoiaşi sau cu elevi proveniţi din familii destrămate.

Cantina este construită din containere, având 25 de mese cu 100 de scaune, astfel că elevii iau masa în patru ture.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: