Justiție
O șpagă de 600.000 de euro i s-a părut „o glumă proastă”
Un fost politician liberal condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare pentru o mită de 5 milioane de euro a relatat cum a făcut denunț la DNA după ce i s-au cerut 600.000 de euro pentru a scăpa de acuzații – o șpagă pe care a considerat-o „o glumă proastă”.
Sala 208 a Secției I Penală este locul unde s-a întânit escrocul – pe nume Eugen Holban – cu politicianul, în persoana lui Anton Marin.
Primul se dădea procuror sau agent secret și voia să-l stoarcă de bani pe al doilea, promițându-i că îl scapă de problemele penale. Dar ca-n povestea cu ursul păcălit de vulpe, politicianul a „mirosit” că i se întinde o capcană și s-a dus la DNA, unde a formulat denunț.
În prezent, Eugen Holban așteaptă să fie judecat pe rolul Tribunalului București pentru trafic de influență, în timp ce Anton Marin stă cu sufletul la gură până Curtea de Apel București va soluționa definitiv dosarul lui de luare de mită, în care a fost deja condamnat, pe fond, la 5 ani de închisoare.
Anton Marin a fost audiat ca martor în procesul falsului procuror Eugen Holban și a relatat cum a fost abordat de o „amică veche”, care i-a propus o întâlnire cu „un domn de la SRI”.