Justiție

Oficial: Oasele din curtea lui Dincă sunt ale Alexandrei

Raportul Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” arată, cu probabilitate de 99,93%, că oasele găsite în butoiul din curtea casei lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin Alexandrei Măceşanu.

DIICOT a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul de expertiză medico-legală prin examen ADN – expertiză genetică judiciară – în ceea ce priveşte victima minoră Alexandra Măceşanu.

”Din concluziile raportului de expertiză medico – legală rezultă faptul că, analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, a condus la evidenţierea unui profil ADN unic, aparţinând unei persoane de sex feminin. De asemenea, din raportul de expertiză medico – legală rezultă faptul că, persoana de sex feminin evidenţiată în urma analizelor genetice a probelor biologice de os este victima minoră M.A.M, cu o probabilitate de 99,93%”, se arată în comunicatul DIICOT.

În 3 august, DIICOT anunţa oficial că, după analizele efectuate până în acel moment asupra probelor preluate din curtea lui Gheorghe Dincă, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei de 15 ani, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”. 

Anterior, expertiza antropologică a arătat că oasele ridicate din curtea lui Gheorghe Dincă aparţin unei fete cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani. 

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: