Eveniment

Olanda interzice circulația pe timp de noapte

Olanda va impune de sâmbătă interdicţia de circulaţie pe timp de noapte, pentru prima dată în epoca postbelică, în încercarea de a stopa propagarea coronavirusului, deputaţii aprobând joi, cu majoritate de voturi, măsura de urgenţă propusă de guvern, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

 
În cursul dezbaterii, partidele majorităţii guvernamentale au agreat un compromis prin care ora de începere a interdicţiei va fi 21.00 (20.GMT), cu 30 de minute mai târziu decât propunea guvernul condus de Mark Rutte.

 
Interdicţia de deplasare, care va rămâne în vigoare cel puţin până la 9 februarie, înseamnă că olandezii vor putea ieşi din casă între orele 21.00 şi 04.30 doar pentru urgenţe medicale, prezenţa la muncă în domenii considerate esenţiale, sau pentru a scoate la plimbare animale de companie în lesă.Cei care vor încălca regulile pot fi amendaţi cu 95 de euro.

Şcolile şi magazinele cu produse neesenţiale au fost deja închise de la mijlocul lui decembrie, după ce o decizie similară fusese luată în privinţa barurilor şi restaurantelor cu două luni mai devreme.

Numărul de infectări a scăzut constant în Olanda în ultimele trei săptămâni, dar autorităţile sanitare spun că noile variante ale coronavirusului vor provoca un nou val de cazuri în scurt timp dacă măsurile de distanţare socială nu sunt înăsprite.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: