Externe

Papa Francisc, în vizită la Fatima

Papa Francisc a efectuat o scurtă vizită, în faţa a 200.000 de credincioşi, la emblematicul sanctuar al Fecioarei Maria de la Fatima.

Papa Francisc a efectuat sâmbătă dimineaţă o scurtă vizită, în faţa a 200.000 de credincioşi, la emblematicul sanctuar al Fecioarei Maria de la Fatima, în centrul Portugaliei, înainte de a reveni la Lisabona, unde urmează să oficieze, o slujbă de veghe, în marja Zilei Mondiale a Tineretului (ZMJ).

Contrar celor planificate, papa a improvizat mare parte din primul său discurs, fără a citi textul, şi a sărit peste al doilea, nemenţionând nici războiul din Ucraina, nici căutarea păcii, teme care erau foarte aşteptate în această etapă, notează AFP.

Vaticanul nu a oferit imediat o explicaţie, însă vineri papa a mai improvizat unul dintre discursurile sale, mărturisind că nu poate citi textul din cauza problemelor de vedere.

La bordul "Papamobilului" său, Jorge Bergoglio a efectuat o lungă plimbare pe esplanada ce înconjoară mica capelă care marchează locul în care, conform tradiţiei catolice, Fecioara Maria a avut o apariţie în faţa a trei copii în 1917.

Binecuvântând numeroşi copii, papa a apărut zâmbind şi i-a salutat pe credincioşii adunaţi de-a lungul gardurilor înainte de a recita rugăciunea rozariului alături de tineri bolnavi şi cu handicap, dar şi de şase deţinuţi.

Cu câteva minute înainte, suveranul pontif a survolat vasta esplanadă a sanctuarului la bordul unui elicopter, pe un cer înroşit şi acoperit de fumul şi cenuşa emanate de un incendiu de pădure activ la o sută de kilometri distanţă.

Papa a plecat spre Lisabona cu elicopterul în jurul orei 10:00 GMT, după aproximativ două ore petrecute la Fatima.

Vizualizări: 48

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: