Externe
Parlamentul european, critici pentru Republica Moldova
Membrii PE au apreciat parcursul reformelor în cazul Georgiei şi au criticat Republica Moldova pentru regresul în privinţa strandardelor democratice şi a statului de drept. Parlamentul a adoptat două rezoluţii referitoare la Georgia şi la Republica Moldova prin care face o evaluare a implementării acordurilor de asociere cu cele două state.
Rezoluţia privind Republica Moldova subliniază că implementarea reformelor la care aceasta s-a angajat ar trebui să fie prioritatea principală. Deşi deputaţii europeni indică unele realizări în domenii precum comerţ, energie, reforma sistemului bancar, administraţie publică, administraţie publică financiară, aceştia sunt îngrijoraţi de nivelul de corupţie, lipsa independenţei sistemului judiciar şi regresele în privinţa standardelor democratice.
Textul rezoluţiei spune că Moldova este blocată din cauza intereselor oligharhice, cu puterea economică şi politică în mâinile unui grup restrâns de persoane care îşi exercită influenţa asupra parlamentului, guvernului, partidelor politice, administraţia statului, poliţie, sistemului judiciar şi presă.
Deputaţii europeni solicită autorităţilor Republicii Moldova să rezolve aceste probleme, reafirmând că susţinerea financiară pentru Republica Moldova ar trebui să fie disponibilă după alegerile parlamentare prevăzute pentru februarie 2019 şi aceasta cu condiţia ca alegerile să fie organizate conform standardelor recunoscute la nivel internaţional şi evaluate de instituţii internaţionale specializate. Aceştia au adăugat că până nu se vor înregistra progrese în ceea ce priveşte standardele democratice, fondurile din programele de susţinere financiară ar trebui realocate pentru susţinerea societăţii civile şi a presei independente din Republica Moldova.
“Parlamentul European rămâne profund îngrijorat cu privire la diminuarea cadrului pentru democraţie şi a stat de drept în Republica Moldova. În acelaşi timp, Republica Moldova este importantă pentru UE. Continui să cred într-un dialog deschis şi bazat pe democraţie cu autorităţile de la Chişinău, prin care să ajungem la o implementare completă a acestor elemente cheie din Acordul de Asociere. Aceasta este singura cale către europeanizarea Republicii Moldova. Remintesc faptul că viitorul relaţiilor dintre UE şi Republica Moldova depinde foarte mult de modul în care vor fi organizate următoarele alegeri parlamentare. Nu este despre cine câştigă, este despre cum câştigă,” a afirmat raportorul pe acest subiect, Petras Auštrevičius (ALDE, LT).