Comunitate

Pe 5 octombrie toate școlile din România se închid

Școlile se închid, luni, în toată țara. Decizia este valabilă pentru toți elevii – începând de la copiii de grădiniță și cei din învățământul preuniversitar, până la cei din clasa a XII-a.

 Pe data de 5 octombrie – ce pică luni, este sărbătorită Ziua Internațională a Educației. Ca formă de recunoaștere pentru angajații din acest domeniu, se dă o zi liberă, după cum a explicat sindicalistul Marius Nistor.

Potrivit acestuia, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură cu Ministerul Educației prevede această zi drept nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar.

”Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie 2020 – Ziua Internațională a Educației”, arată Ordinul de ministru ce aprobă structura anului școlar 2020-2021.

De ce nu este celebrată Ziua internațională a educației prin activități
Marius Nistor a spus că și în domeniul educației, ar trebui ca, pe 5 octombrie, să se dea prime. Însă, în absența acestora, angajații au o zi liberă, așa că școlile se închid.

”Este zi liberă, pentru că ar trebui să o celebrăm prin altceva, dar cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară sau materială, atunci a venit prin această recompensare.

Este singurul lucru pe care am putut să-l negociem prin contractul colectiv de muncă, pentru că legislația din România interzice negocierea unor drepturi cu caracter salarial”, a spus liderul Federației Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’, Marius Nistor.

“Contractul colectiv de muncă creează efecte la nivel național, nu doar pe anumite zone. Am tot văzut că se aniversează zilele tuturor domeniilor de activitate și se dau prime substanțiale, iar când e vorba despre Ziua Internațională a Educației apar discuții că e zi lucrătoare sau nelucrătoare? Nu este suficient că nu se mai cresc salariile de la 1 septembrie?”, a mai spus Marius Nistor.

 

Vizualizări: 233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: