Eveniment
Percheziții la Poliția Locală Ploieşti
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova efectuează percheziții la Poliția Locală din Ploiești. Mai mulți polițiști locali sunt acuzați că au întocmit adeverințe false de venit pentru contractarea unor împrumuturi de la două instituții financiare.
”În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară la sediul unei instituții publice, la sediile a două instituții financiare și la domiciliile a două persoane, toate în municipiul Ploiești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
Totodată, vor fi puse în aplicare 23 de mandate de aducere", a transmis Poliția.
Din cercetări a reieșit faptul că doi angajați ai unei instituții publice ar fi întocmit adeverințe de venit pentru mai multe persoane, conținând informații false, pe care le-ar fi utilizat pentru contractarea unor împrumuturi de la două instituții financiare.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe documente, precum și alte mijloace materiale de probă.
Prejudiciul preliminar în cauză este de 23.000 de lei.