Eveniment
Personalul care lucrează în serviciile de ambulanță, medici, asistenți medicali, ambulanțieri sau salvatori montani pot ieși mai devreme la pensie
Legea nr 5/2021 va intra în vigoare de joi. Mii de români vor putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, doar cu anumite condiții. În cazul în care starea de sănătate le permite, vor putea cere să lucreze în continuare.
Vorbim despre personalul care lucrează în serviciile de ambulanță, medici, asistenți medicali, ambulanțieri sau salvatori montani.
Personalul profesionist operativ trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
are vârsta minimă de 57 de ani
are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.
Dar în cazul în care “starea de sănătate îi permite exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit fişei postului, cu acordul anual al angajatorului, în urma certificării stării de sănătate de către medicul de medicina muncii”, personalul care lucrează în serviciile ambulanțiere poate fi menţinut în activitate, la cerere, și după împlinirea vârstei de 57 de ani.
Această lege prevede ca în cazul trist în care li se întâmplă ceva, soţul supravieţuitor, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, ai acestora beneficiază de pensie de urmaş.
“Contractul individual de muncă al personalului profesionist operativ nu poate înceta prin demisie în cazul instituirii, potrivit legii, a stării de urgenţă, a stării de asediu sau a stării de alertă ori în caz de mobilizare şi de război, precum şi în situaţii de accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu urmări deosebit de grave”, potrivit legii.
Vezi și: