Administrație

Pintea, întrebată cât se fură în spitale. Răspunsul este îngrijorător!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat duminică seara la B1TV că atât la spitalele publice, cât și la cele private, sunt raportări false, motiv pentru care MS a început un control comun cu Ministerul Finanţelor. "Am început un control comun cu Ministerul Finanţelor, pentru că sunt şi în spitalele publice şi în spitalele private raportări false, sunt decontări duble la spitalele private. Vă daţi seama că nu începeam acest control sau nu propuneam MF să facem un control dacă nu aveam nişte date certe. Nu am vrut să fac public acest lucru, pentru că mi se pare normal să verific nişte lucruri care pot să afecteze financiar sistemul", a declarat Pintea la postul de televiziune.

Întrebată cât la sută se fură în sistemul de sănătate, Pintea a răspuns: "Destul de mult pe palierul pe care îl verificăm".

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că în România există spitale care nu ar fi trebuit acreditate de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, ceea ce înseamnă că cineva ori nu a fost profesionist ori nu a fost de bună-credinţă.

"Conform Agenţiei Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, sunt foarte multe spitale la standarde. Dar îmi pun şi eu o întrebare: cum au putut fi acreditate anumite spitale? Pentru că în această perioadă, de la învestirea în funcţia de ministru şi până acum, am fost în foarte multe spitale din România. Uneori, din politeţe, m-am abţinut să fac anumite comentarii, am preferat să tac. Şi am spus că trebuie luate anumite măsuri în anumite zone", a declarat Pintea la B1 TV. (A.A.)

Vizualizări: 1,210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: