Justiție
Pistolarul din Gorj a fost capturat
Bărbatul din Gorj care l-a împușcat pe soțul fostei sale soții a fost prins de polițiști, vineri, pe un câmp, conform unor surse judiciare.
Polițiștii au folosit armamentul din dotare pentru a-l captura pe bărbat. În urma folosirii armamentului, nicio persoană nu a fost rănită. Bărbatul avea asupra lui un pistol. El urmează a fi încarcerat, având în vedere mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.
„Pistolarul” din Gorj, în vârstă de 52 de ani, era căutat de o săptămână de sute de polițiști și jandarmi.
El a fost găsit pe marginea râului Jiu, în localitatea Iezureni, din municipiul Târgu Jiu.
Bărbatul poza în urma cu mulți ani într-un om de afaceri de succes care frecventa și anumite cercuri politice. Acesta apare într-o fotografie în timp ce dă mâna cu președintele Ion Iliescu.