Sport
Planul lui Gică Hagi pentru grupele competițiilor europene
Farul Constanța a câștigat, în premieră, titlul de campioană a României iar Gică Hagi dorește să ducă echipa la nivelul următor.
Farul a câștigat, în premieră, titlul național în Superligă. Acest lucru permite „marinarilor” ca, din sezonul 2023-2024, să evolueze în turul I preliminar al UEFA Champions League.
Antrenorul „marinarilor” vrea să meargă pe filiera braziliană, pe modelul lui Mircea Lucescu la Șahtior Donețk. Pe de altă parte, cu ajutorul agentului fiului său, încearcă să aducă la Constanța și jucători de alte naționalițăți decât sud-americanii menționați anterior și care să ridice nivelul echipei pentru a forța accederea în Europa, în stagiunea viitoare.
Totuși, drumul formației din Dobrogea către grupele Ligii Campionilor va fi unul dur, fără a fi cap de serie și ce ar presupune, în cazul în care s-ar califica în grupe, 4 tururi preliminare, implicit opt dueluri cu echipe puternice.
Obiectivul lui Hagi pentru Europa vizează, sub orice formă, grupele unei competiții, fie că este Champions League, Europa League sau Conference League. În acest sens, „Regele” dorește să întărească lotul cu fotbaliști aduși din străinătate. Prima filieră este, după cum a și declarat-o, cea braziliană.
„Vrem să aducem brazilieni, vrem să-i luăm!”, a spus-o, cu subiect și predicat, antrenorul Farului, la Orange Sport.
Gică Hagi l-a contactat deja pe Mircea Lucescu pentu a-i cere acestuia contactul agenților alături de care „Il Luce” a lucrat în trecut, Hagi vrea, pe aceeași filieră, să aducă la Connstanța fotbaliști sud-americani.
Eric de Oliveira, cel mai bun marcator străin din istoria campionatului românesc, aflat în staff-ul echipei din Dobrogrea are, la rându-i, un rol important.