Eveniment

Plin de drogați pe drumurile României

Un tânăr de 22 de ani din Ilfov a fost reținut după ce a condus fără permis mașina furată de la un prieten și a lovit-o de un gard din localitatea Dascălu, apoi a fugit. Polițiștii au aflat că acesta era drogat și băut.

Polițiștii din Ilfov au fost sesizați că un autoturism a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din localitatea Dascălu, din Otopeni.


Oamenii legii au stabilit faptul că mașina se deplasa pe o stradă din comuna Dascălu și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care șoferul a plecat de la fața locului.

 
 

 
Polițiștii l-au identificat și depistat pe șofer la scurt timp pe o stradă din comună. Este vorba de un bărbat de 22 de ani, bănuit că ar fi condus autoturismul respectiv.

 

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie, precum și faptul că tânărul a sustras mașina de la prietenul său.

Polițiștii rutieri ilfoveni l-au testat pe tânăr cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0, 66 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și la testatarea cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanțe psihoactive.

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore față de tânărul respectiv, iar marțiacesta a fost prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive și distrugere.

La Cluj-Napoca un tânăr a fost prins conducând mașina sub influența a trei tipuri de droguri
Un tânăr din Cluj-Napoca a fost depistat de poliţişti, în municipiul Braşov, conducând maşina sub influenţa a trei tipuri de droguri, atât de risc, cât şi de mare risc, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal.

Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a fost prins luni, după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului.

"În timpul verificării documentelor, poliţiştii au observat o stare de agitaţie manifestată de către bărbat, astfel că au efectuat un test pentru determinarea consumului de substanţe interzise, test care a ieşit pozitiv pentru substanţele cocaină, cannabis şi methamphetamină", a precizat, marţi, IPJ Braşov.

Astfel, poliţiştii au întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", a mai precizat sursa citată.

Un tânăr din Arad care s-a urcat la volan după ce a consumat droguri şi alcool a pierdut controlul asupra maşinii şi a lovit patru autoturisme parcate pe o stradă din centrul oraşului.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, incidentul a avut loc pe bulevardul Decebal şi nu s-a soldat cu victime.

"Din cercetări, s-a stabilit că un arădean de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu mai multe autoturisme parcate. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibaţie alcoolică de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu apartul DrugTest a indicat o valoare pozitivă pentru consum de metamfetamine", a transmis IPJ.

Bulevardul Decebal este în centrul Aradului şi în mod obişnuit este foarte aglomerat, însă incidentul s-a produs dimineaţa foarte devreme, când erau puţine maşini în trafic şi nu erau pietoni.

Doi bărbaţi au fost depistaţi, luni, de poliţişti conducând sub influenţa alcoolului şi a drogurilor şi având dreptul de a conduce vehicule suspendat.
Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 21 de ani, circula cu maşina pe Strada Ştefan cel Mare din municipiul Vaslui, în noaptea de duminică spre luni, şi a fost oprit pentru control.

"Întrucât emana halenă alcoolică, şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, din cauza comportamentului manifestat, conducătorul a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la canabis. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii vasluieni au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat", precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Potrivit sursei citate, tot în cursul zilei de luni, poliţiştii rutieri au depistat, pe raza municipiului Bârlad, un bărbat care conducea sub influenţa drogurilor şi cu permisul de conducere suspendat.

"La data de 28 august 2023, ora 10,30, poliţiştii Biroului Rutier Bârlad, din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Ardeal din municipiul Bârlad, au depistat în trafic şi oprit, pentru verificări, un autoturism înmatriculat în municipiul Bucureşti, condus de către un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Bârlad. Din cauza comportamentului manifestat şi a modului de conducere, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrate rezultate pozitive la amfetamină şi ketamină. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii vasluieni au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat", au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.

În ambele cazuri, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi bărbaţi.
 

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: