Eveniment

Poliţiştii au confiscat mii de tone de deşeuri periculoase

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a IGPR a coordonat o acţiune naţională, pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

Astfel, peste 1,3 milioane de kilograme de substanţe şi deşeuri periculoase au fost confiscate de poliţişti în intervalul 21 februarie - 21 aprilie, fiind date amenzi de peste 400.000 de lei.

Prin urmare, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi specialiştii din cadrul oficiilor fitosanitare judeţene au verificat 4.298 de operatori economici înregistraţi/autorizaţi, care desfăşoară operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor şi 1.367 de persoane fizice şi juridice care efectuau operaţiuni cu acest tip de produse, arată comunicatul de presă al Poliţiei Române.

De asemenea, au fost constatate 278 de fapte de natură penală, dintre care 193 de infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, privind protecţia mediului, 52 de infracţiuni la O.U.G. 92/2021 privind regimul deşeurilor, 19 infracţiuni sancţionate de articolul 359 din Codul Penal, privind traficul de produse sau substanţe toxice, precum şi 14 infracţiuni la alte acte normative.

Totodată, poliţiştii au indisponibilizat, în vederea confiscării sau neutralizării, după caz, 1.133.755 de kilograme şi 13.355 de litri de substanţe şi deşeuri periculoase şi 1.864 de kilograme şi 110.310 litri de produse de protecţie a plantelor cu termen de valabilitate depăşit.

Poliţiştii au aplicat şi 122 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 412.350 de lei.

Vizualizări: 48

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: