Externe

Polonezii, întrebați dacă acceptă privatizarea companiilor de stat

Polonezii se vor pronunţa prin vot dacă sunt de acord cu privatizarea companiilor de stat, a anunţat vineri Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), cea mai importantă formaţiune din cadrul coaliţiei de guvernare din Polonia, transmite Reuters.

Iniţial, Partidul Lege şi Justiţie (PiS) a informat că va organiza un referendum pe tema acordului privind migraţia în UE. Analiştii au apreciat că intenţia PiS este aceea de a-şi mobiliza electoratul principal înainte de alegerile parlamentare din 15 octombrie, considerate de mulţi drept cele mai importante de la căderea comunismului în 1989.

"Pentru noi, vocea polonezilor obişnuiţi este întotdeauna decisivă", a spus Jaroslaw Kaczynski, într-o postare video pe platforma media X. "Vocea politicienilor străini, inclusiv a celor germani, nu este importantă", a adăugat liderul PiS.

Kaczynski a precizat că prima întrebare la referendum ar urma să fie: "Susţineţi vânzarea companiilor de stat?".

Partidul Lege şi Justiţie (PiS) susţine că principala formaţiune de opoziţie, Platforma Civică (PO), condusă de fostul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, reprezintă interesele străine, în special cele ale Germaniei. "Germanii vor să îl aducă la putere pe Tusk în Polonia pentru a vinde proprietatea publică", susţine Kaczynski.

Platforma Civică a respins aceste critici şi la rândul său a acuzat Guvernul de numirea unor persoane în poziţii bine plătite la companiile de stat ca un instrument de recompensă pentru sprijinul lor. "Dacă PiS vrea să pună întrebări legate de companiile de stat la referendum, atunci Kaczynski ar trebui să îi întrebe pe polonezi dacă susţin nepotismul, clientelismul şi furtul care se petrec acum", a declarat parlamentarul PO, Marcin Kierwinski.

Potrivit postului public de radio Polskie Radio 24, în total ar urma să fie puse patru întrebări la referendumul din luna octombrie.

Camera inferioară a Parlamentului polonez ar urma să abordeze aspectele legislative referitoare la organizarea referendumului cu prilejul sesiunii ce va fi organizată în 16-17 august. 

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: