Politică

Ponta crede că nici Sf. Petru nu mai poate salva PSD

Fostul prim-ministru Victor Ponta a spus că PSD nu va face niciun kilometru de autostradă nici dacă îl va pune pe Sf. Petru ministru la Transporturi. Afirmația vine după ce Iohannis a refuzat numirea Liei Olguța Vasilescu la acest minister.

Ponta a explicat la B1 TV cum stă situația: „Ultimele contracte pentru autostrăzi, pentru infrastuctură mare, s-au semnat în 2015. De atunci nu s-a mai semnat niciun contract pentru un metru de autostradă. Ne-a anunțat Corina Crețu că din 14 proiecte finanțate de Comisia Europeană, 13 sunt de dinainte de 2014 și unul singur, cel cu metroul spre Otopeni, are o problemă și e finanțat doar pe jumătate, adică doar peronul de pe dreapta sau doar peronul de pe stânga. Nu se schimbă nimic! Poate fi orice ministru, banii de la UE nu se iau pentru că nu vor. Dragnea și Vâlcov au spus clar ”am mai luat niște bani europeni și ne-au făcut dosare că i-am furat, așa că nu-i mai luăm”. Bani în buget nu mai sunt, așa că poate să vină și Sfântul Petru la Transporturi, că n-o să facă mai mult decât s-a făcut în ultimii trei ani, adică zero".

Acesta a criticat faptul că PSD schimbă miniștrii ca pe ciorapi. Reamintim că Ministerul Economiei a bătut toate recordurile în ultimii doi ani, la conducerea acestuia fiind nu mai puțin de șase miniștri. Urmează Ministerul Cercetării, care este la ministrul cu nr. 5. Câte patru miniștri au fost la Transporturi, Comunicații, Cultură și Apărare Națională.

Câte trei miniștri în ultimii doi ani au fost la Finanțe, Educație, Dezvoltare Regională și la Fonduri Europene.

În total, PSD a pus 3 premieri în 2 ani, fiind numiți în funcție peste 60 de miniştri.

Vizualizări: 354

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: