Politică

Ponta: Viktor Orbán ne-a luat la mișto pe bună dreptate!

Fostul premier român Victor Ponta a apreciat ca pozitivă vizita lui Viktor Orbán la Bucureşti şi a caracterizat drept de înţeles afirmaţiile sale ironice din discursul de la Băile Tuşnad. 

Fostul politician social-democrat - care în 2014 a pierdut alegerile prezidenţiale în favoarea lui Klaus Iohannis - a afirmat într-un videopodcast transmis de portalul Gândul că afirmaţiile ironice ale acestuia în legătură cu România sunt îndreptăţite. După cum a formulat Ponta, "Orbán ne-a luat la mişto pe bună dreptate. Adică suntem o ţară de tâmpiţi, dacă schimbăm continuu premierii. Faptul că face mişto de noi, îl face cu materialul oferit de noi", relateaza Magyar Nemzet preluat de Rador.

A mai vorbit şi despre faptul că în România foarte mulţi gândesc despre Europa la fel ca şi Orbán, unde în afară de LGBTQ şi Ucraina nu mai există nimic altceva mai important.

"Preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat tocmai acum că apreciază reformele din Ucraina. Doamna Ursula, ziceţi ceva despre Europa, sau plecaţi la Kiev şi oferiţi-vă locul altcuiva", a menţionat fostul premier.

Liderul Pro Romania, din afara Parlamentului, a afirmat că premierul Marcel Ciolacu a luat o decizie corectă când l-a invitat pe Viktor Orbán la o întâlnire. A adăugat că s-a întâlnit de mai multe ori în privat cu Orbán pe care l-a cunoscut drept un politician foarte pragmatic.

"De ce m-ar deranja că Orbán se luptă pentru ţara sa? Pe mine mă deranjează că Iohannis nu luptă pentru România", a evidenţiat Ponta care l-a criticat şi pe Ciolacu pentru că manifestă o atitudine îngăduitoare faţă de Comisia Europeană.

 

Vizualizări: 63

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: