Eveniment

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal a suferit un infarct

Șeful Ligii Profesioniste de Fotbal are din nou probleme de sănătate. Gino Iorgulescu este din nou internat la spital, după ce a suferit un infarct.

Gino Iorgulescu are din nou probleme de sănătate, șeful LPF având probleme cu inima. După ce a acuzat stări de rău, șeful LPF a fost internat pentru a fi ținut sub observație de către medici.

“Acum mă simt binișor, ok. Am deja un stent și se pare că va trebui să-l pun și pe al doilea. Să vedem cum evoluează după tratament. Doctorii mi-au spus că am pățit asta din cauza stresului și celorlalte probleme de sănătate pe care le am.

Nu știu dacă a fost chiar infarct, dar nu m-am simțit bine deloc. Sau poate n-au vrut să-mi spună mie mai multe. Dar mi-au spus că trebuie să mă țină sub control permanent”, a declarat Gino Iorgulescu pentru presa centrală.

Șeful LPF a trecut printr-o perioadă de stres mai ales din cauza fiului său, condamnat în România și aflat acum într-o clinică din Italia.

În data de 15 mai, Gino Iorgulescu era așteptat la Curtea de Apel, unde avea loc un nou termen în procesul în care fiul său, Mario, e acuzat de ucidere. Acesta nu s-a prezentat în fața magistraților iar avocații lui Mario Iorgulescu au cerut amânarea motivând că Gino Iorgulescu, tutorele lui Mario, ar fi internat în spital cu probleme medicale și că acesta și-ar dori să fie prezent la termen.

Vizualizări: 57

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: