Eveniment

Prima capitală din UE care interzice închirierea trotinetelor electrice

Trotinetele electrice încep să piardă teren în Europa, la doar cinci ani după ce au intrat pe piaţă pentru că locuitorii oraşelor votează pentru interzicerea lor.

 

Marea majoritate a locuitorilor Parisului a votat pentru interzicerea trotinetelor electrice pe străzile capitalei Franței în cadrul unui referendum neobligatoriu, iar autoritățile orașului au anunțat că vor accepta rezultatele voinţei cetățenilor.

La referendumul, care a avut loc duminică, între 85,77 și 91,77 la sută dintre alegătorii din cele 20 de arondismente din Paris care au anunțat rezultatele au votat pentru interdicția închirierii trotinetelor electrice, potrivit site-ului orașului Paris.

Prezența la vot a fost foarte scăzută, astfel că doar aproximativ 103.000 din cei 1,38 milioane de alegători din capitala Franței au mers să voteze. Orașele din întreaga lume înăspresc reglementările privind trotinetele electrice, limitându-le viteza și locurile unde pot fi parcate, aminteşte Reuters.

Numai în anul 2021, nu mai puţin de 24 de persoane au murit în accidente legate de trotinetele electrice în Franța, dintre care una în capitală. Anul trecut, la Paris au fost înregistrate 459 de accidente cu scutere electrice și vehicule similare, în care au murit trei persoane.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: