Economie

Prime uriașe într-o firmă din energie

Transelectrica, operatorul rețelei electrice de transport al energiei și al sistemului energetic național, a acordat, la finalul anului 2022, prime pentru 456 de angajați, potrivit unei decizii a directoratului Companiei.

Printre privilegiații care au primit sume mari se află angajați care nu par să fi avut un rol esențial în dezvoltarea companiei.

Lista cu angajații și cât a primit fiecare a apărut deja în presă, și se ridică unele semne de întrebare referitoare la criteriile pe baza cărora au fost acordate aceste sume. Ce explicații a dat compania, scrie e-nergia.ro.

Astfel, aflăm că Transelectrica a acordat prime de câte 10.000 de lei unui număr de cinci șoferi. Șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN), “ochii și urechile” Sistemului Energetic Național (SEN) a primit o primă tot de 10.000 de lei.

Asta în condițiile în care DEN, în acest an, a trebuit să fie mult mai atent cu ce se întâmplă în SEN, în condițiile războiului din Ucraina, cu care România și-a sincronizat rețeaua, și a atacurilor devastatoare cu rachete rusești asupra infrastructurii de acolo. Cu toate problemele și penele de curent din Ucraina și apoi din Republica Moldova, DEN a reușit să mențină rețeaua românească în funcțiune fără niciun fel de avarie.

Tot 10.000 de lei a primit și un expert în comunicare, iar 11.000 de lei a primit un consilier juridic.

De asemenea, găsim pe listă un consilier de specialitate care a primit o primă de 20.000 de lei, cel mai mare nivel individual al unei bonificații acordate de Transelectrica. Au primit prime și dispecerii, dar atenție, aceștia au luat doar 1.000 de lei, chiar și dispecerii șefi de tură, adică de 10 ori mai puțin decât șoferii sau de 20 de ori mai puțin decât un consilier.

Un șef de tură pe stații, gradul 1 sau 2, a primit o primă de doar 200 de lei, iar un inginer principal specialist la DEN 700 de lei. Asta în timp ce două angajate cu funcția de bufetier au primit 6.000 de lei.

Un șef serviciu tehnic a primit 500 de lei, dar un consilier de specialitate pe guvernanță corporativă a primit 15.000 de lei.

Vizualizări: 366

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: