Eveniment

Primul bebeluș născut cu covid-19

Un bebeluș din Londra este cel mai tânăr pacient cu coronavirus din lume, transmite Sky News. Mama copilului, suspectă de pneumonie, a ajuns la spital cu puțin timp înainte de naștere. Imediat ce a adus copilul pe lume, femeia a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus. Copilul a fost diagnosticat și el cu COVID-19 și este tratat la North Middlesex Hospital.

Medicii nu știu dacă nou născutul a fost infectat cu virusul în burta mamei sau în timpul nașterii.

Mama bebelușului se află acum într-un alt spital, specializat în boli infecțioase.

Experții au anunțat recent că gravidele nu par să fie mai vulnerabile la coronavirus decât populația generală și că nu există dovezi care să indice faptul că virusul este transmis de la mamă la copil în timpul sarcinii.

Autoritățile le-au recomandat femeilor însărcinate din Marea Britanie care suferă de COVID-19 sau care sunt suspecte de boală să nască doar asistate de un medic obstetrician.

Virusul afectează puternic persoanele în vârstă și pe cei care suferă de boli cronice. Boala face ravagii în Italia, una dintre țările cu cele mai îmbătrânite populații.

Peste 5.400 de oameni au murit până acum din cauza COVID-19, iar 145.000 de persoane au fost infectate cu virusul 2019-nCoV.

Vizualizări: 983

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: