Sport
Progresul Spartac a retrogradat, dar revine în Liga 2!
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins apelul formulat de FC Brașov împotriva deciziei Administrației de licențiere a FRF de neacordare a certificării pentru sezonul 2023-2024 de Liga 2.
În locul FC Brașov va rămâne în Liga 2 Progresul Spartac, ultima echipă retrogradată la finalul ediției 2022-2023.
”Tribunalul Arbitral al Sportului a emis luni, 7 august, decizia privind neacordarea certificatului pentru participarea în ediția 2023-2024 a Ligii 2 în cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte. Apelul clubului a fost respins și decizia comisiilor de licențiere a fost validată. Prin urmare, AFC Progresul 1944 Spartac va evolua în ediția 2023-2024 a Ligii 2.
Federația Română de Fotbal a fost reprezentată de Adrian Stângaciu, manager al departamentului juridic FRF, și de Paul Ciucur, avocat FRF”, precizează FRF în comunicatul transmis luni.
Fără buget pentru Liga 3, clubul finanțat de Municipalitate este aproape de desființare și toți jucătorii aflați sub contract sunt liberi să semneze cu orice echipă, la fel ca și antrenorii. O variantă luată în calcul ar fi continuarea în Liga 3 pe bugetul acordat Centrului de Copii și Juniori cu cei mai talentați juniori, plus câțiva jucători brașoveni de la prima echipă care ar accepta diminuarea contractelor.