Politică

PSD l-a plimbat pe Dragnea în străinătate pe banii primiți ca subvenție de la stat


PSD a închiriat din subvențiile de la stat, avioane de la Țiriac. Au fost folosite pentru vizitele lui Dragnea în străinătate
 
Noi informații legate de modul în care PSD a cheltuit banii publici încasați de la buget, au fost făcute publice de Radio Europa Liberă România. Social-democrații au probleme să justifice în fața Curții de Conturi sumele plătite pentru avioanele private închiriate pentru Liviu Dragnea și echipa lui.


Modul de acțiune al lui Liviu Dragnea se poate observa analizând Raportul Curții de Conturi, documentele oficiale ale Camerei Deputaților și facturile prezentate de PSD.

 
Astfel, în timp ce Camera Deputaților anunța că toate cheltuielile legate de deplasările externe ale fostului lider PSD erau suportate de instituție, simultan social-democrații încheiau contracte cu o firmă pentru a închiria avioane private de la Țiriac Air.

Toate datele arată că traseul avioanelor închiriate se suprapunea cu vizitele externe ale lui Liviu Dragnea. Pe listă s-au aflat țări precum Israel, Elveția sau Estonia, în care fostul președinte al Camerei Deputaților ajungea mereu în calitatea sa oficială. În acele state, ajungeau însă și aeronavele plătite de PSD cu banii publici.


PSD refuză să spună dacă Liviu Dragnea, prietena sa, consultanți sau alți oficiali social-democrați se aflau în acele avioane private pe care le închiria. Totul este ținut la secret, deși banii folosiți sunt publici.

În momentul decontului pentru sumele cheltuite în 2018, a început să iasă la lumină această coincidență între vizitele externe ale lui Dragnea și contractele încheiate de PSD pentru închirierea de avioane private.

Fiecare sumă cheltuită de un partid parlamentar care primește subvenție de la stat trebuie însoțită de o factură detaliată a serviciilor pentru care s-a efectuat această plată.

 

Peste 96 milioane de lei ( aproape 20.5 milioane euro) a primit PSD de la bugetul de stat în 2018, creșterea explozivă a subvenției fiind votată tot de social-democrați care aveau majoritate în Parlament.

Europa Liberă a prezentat neregulile descoperite la PSD de echipa de audit a Curții de Conturi, dar apar noi informații despre cheltuielile social-democraților.

Raportul inițial al Curții de Conturi nu conținea însă informații concrete despre aceste pachete turistice. În urma solicitărilor formulate de echipa de audit, PSD a trebuit să vină cu noi explicații pentru sumele cheltuite.

Peste 500.000 de lei (aproape 106.000 euro) au fost alocați de social-democrați pentru închirierea avioanelor folosite pentru zboruri externe. Contractele nu sunt încheiate direct de PSD cu firma de transport aerian, ci sunt intermediate de SC Ber’s New Solution SRL. Firma apare ca fiind specializată în curățenie, neavând în portofoliu vreo legătură cu intermedierea serviciilor de transport extern.

PSD încheie sub denumirea “pachete turistice” contracte cu SC Ber’s Solution SRL, care la rândul ei închiriază aeronave pentru deplasările externe ale echipei Dragnea. Sunt trei contracte încheiate în lunile aprilie și mai ale anului 2018 cu următoarele valori: 182.734 lei (aproape 39.000 euro), 184.755 lei (cele două apar cumulat) și 166.422 lei.

„Sumele facturate în valoare de 367.489 lei (aproape 78.200 euro) și 166.422 (aproape 35.400 euro) reprezintă servicii de transport aerian extern, respectiv închiriere aeronave pentru Estonia, Israel și Elveția pentru delegații conduse de președinte partidului”, se arată în nota transmisă de SC Ber’s Solution SRL către PSD și înaintată ulterior și oficialilor de la Curtea de Conturi.

Vizualizări: 858

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: