Politică
Raed Arafat critică OUG prin care sistemul privat are acces la bugetul sănătății
"Ieri în cadrul ședinței de guvern au fost introduse în OUG destinată sectorului privat noi articole care vor avea cu siguranță un impact major, și nu unul pozitiv, asupra sistemului național de urgență. Încă de la început am trimis un punct de vedere asupra unor prevederi cu impact negativ pe sistemul public de urgență, mai ales referitor la modificarea articolului 111 din Legea Sănătății. Spre surprinderea mea, și a multora dintre colegii mei, s-a mers și mai departe ieri seară prin introducerea unor noi articole care deschid drumul integral sectorului privat comercial pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgență, care și așa este limitat ca suma comparativ cu nevoile reale.", a scris Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.
"Nu înțeleg care a fost caracterul de urgență că să se ia astfel de decizii peste noapte, fără analiză reală de impact și fără dezbateri reale, luând măsuri fără precedent, care vor destabiliza tot sectorul public de urgență, de la serviciile de ambulanță până la SMURD și UPU, fără excepție. Deschiderea accesului comercianților la bugetul de stat prin care este finanțat sectorul public de urgență este un pas care înseamnă că în câțiva ani vom împărți sumele cu toți care vor apărea pe piață în urmă acestei decizii aberante, ducând implicit la reducerea finanțării sectorului public în favoarea celui comercial.", a mai scris şeful DSU.
"Oricum aceste demersuri în mod cert nu sunt în favoarea pacientului, chiar dacă ele sunt prezentate în acest mod. Nu înțeleg de ce se dorește atât de mult destabilizarea unui sector funcțional și care și-a dovedit eficientă inclusiv prin gradul de încredere al populației în acest sector care mai necesită mult de făcut în următoarea perioadă", a mai punctat Arafat.