Eveniment

România a intrat în scenariul 4

Potrivit lui Raed Arafat, luni la ora 20.00 erau 2.109 cazuri de coronavirus confirmate în ţară, dintre care 593 în municipiul Suceava. România a intrat astfel în scenariul 4, care presupune inclusiv intrarea unor zone din țară în carantină.

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni seară, adoptarea Ordonanţei Militare 6 care stabileşte carantinarea municipiului Suceava. 

”Evoluţia cazurilor din Suceava, depistatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecţiilor, analiza făcută cu specialiştii în boli infecţioase, în Comitetul Naţional pentru situaţii Speciale de Urgenţă, împreună cu toţi factorii implicaţi, toate acestea au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă. În acest sens, am emis OM nr 6 din 30 martie 2020 privind instituirea măsurii de carantinare în municipiul Suceava, a unor comune limitrofe şi a unor instituţii”, a spus Vela.

Acesta a precizat că se instituie, pe perioada stării de urgenţă, carantina şi în localităţile Adâncata, Salcia, Ipoteşti, Bosangi, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.

Vizualizări: 70

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: