Politică
România, înlocuită pe google cu Wallachia
Cine vrea să afle de pe google unde este Primăria Craiova sau Primăria Pitești, are surpriza să afle că este în Wallachia. La fel Administrația Prezidențială, Guvernul și orice altă instituție din zona de sud a țării.
Tot ce este din Oltenia, Muntenia și Dobrogea este localizat de Google ca fiind din Wallachia, nu din România. Eroarea a apărut din 21 decembrie și persistă și astăzi.
Instituțiile din Banat și Transilvania apar pe Google ca fiind din Transylvania, iar cele din Moldova sunt arondate regiunii, nu României.
Potrivit Constituției României: art. 1 (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernământ a statului român este republica. art. 14 Capitala României este municipiul Bucureşti.
Eroarea a fost semnalată pe gazeta-romana.ro și nu a fost comentată până acum de nicio instituție a statului.
update: Eroarea a fost remediată.