Sport
România, învinsă de Ungaria
Naţionala României a fost învinsă de Ungaria cu scorul de 31-29 (17-17), miercuri, la Nancy, în ultimul meci din Grupa principală 2, şi riscă să rateze calificarea în semifinalele Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franţa.
România a început în forţă meciul cu rivala istorică Ungaria şi a controlat fără probleme primele 20 de minute, conducând şi la cinci goluri, 11-6 (min. 15), cu 13-9 (20), dar a fost egalată în finalul primei reprize şi scorul la pauză a fost de 17-17.
Ungaria a început mai bine partea secundă şi a condus în premieră, 18-17 (32), iar de la 20-20 (36) a reuşit cinci goluri consecutive, desprinzându-se la 25-20 (42). România a încercat să revină pe tabela de marcaj, a egalat, 27-27 (53), dar a pierdut-o pe Neagu, accidentată grav la genunchiul drept, după un fault comis de Planeta, iar absenţa sa a fost resimţită acut de tricolore, care s-au înclinat cu 29-31, ratând şi o aruncare de la 7 metri în ultimele secunde (patru în total).
Cea mai bună jucătoare a meciului a fost desemnată Eva Kiss, portarul echipei maghiare. Diferenţa a fost făcută şi de jocul cu extremele, dacă România a avut doar un gol marcat, Ungaria a reuşit 11.
update: Echipa feminina de handbal a Romaniei s-a calificat, miercuri seara, in semifinalele Campionatului European ce se desfasoara in aceasta perioada in Franta.
Dupa ce au pierdut cu Ungaria, "tricolorele" au obtinut calificarea matematica in careul de asi dupa terminarea ultimei partide din Grupa Principala II, dintre Olanda si Germania.
Olanda s-a impus cu 27-21 (13-11) si a incheiat pe primul loc in clasamentul Grupei Principale II, in timp ce Romania avanseaza mai departe de pe pozitia secunda.