Externe

S-a aflat! Arestări făcute de Kremlin în ziua marșului lui Prigojin

La câteva ore după ce liderul paramilitar rus Evgheni Prigojin a început un marş de scurtă durată către Moscova, luna trecută, serviciul de securitate internă al ţării, FSB, a reţinut mai mulţi ofiţeri militari de rang înalt, între care generalul Serghei Surovikin, şeful forţelor aerospaţiale, au declarat pentru The Wall Street Journal (WSJ) persoane care cunosc această situaţie. Generalul Surovikin este reţinut şi interogat la Moscova, în timp ce alţi comandanţi sunt deţinuţi, suspendaţi sau demişi, potrivit surselor.

 

Efortul Kremlinului de a-i elimina pe ofiţerii suspectaţi de neloialitate este mai amplu decât este cunoscut public, potrivit surselor, care au spus că cel puţin 13 ofiţeri superiori au fost reţinuţi pentru audieri, unii fiind eliberaţi ulterior, iar 15 au fost suspendaţi din serviciu sau demişi.

Surovikin, cunoscut ca „Generalul Armaghedon” pentru campaniile sale de bombardamente nediscriminatorii pe care le-a dus în Siria, este în prezent reţinut şi interogat la Moscova, au spus sursele WSJ. Deocamdată nu a fost pus sub acuzare, însă este suspectat că ştia despre planurile de insurecţie ale lui Prigojin, chiar dacă generalul nu a fost implicat personal în revolta din 24 iunie. Detenţia lui Surovikin a fost raportată şi de alte publicaţii occidentale, între care Financial Times.


„Reţinerea acestor ofiţeri arată eforturile de a face curăţenie în rândurile celor în care nu se mai poate avea încredere”, a spus o sursă.

Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a parlamentului rus, a declarat într-un videoclip care circulă săptămâna aceasta pe reţelele sociale din Rusia că Surovikin se odihneşte şi „nu este disponibil în acest moment”.


 Printre alte figuri notabile reţinute s-ar număra şi generalul-colonel Mihail Mizinţev, care anterior a fost ministru adjunct al apărării, dar s-a alăturat Grupului Wagner al lui Prigojin la sfârşitul lunii aprilie.

 

De la răzvrătirea de la sfârşitul lunii iunie, Kremlinul a început să desfiinţeze compania Wagner, o importantă forţă de luptă pentru ruşii din Ucraina, responsabilă de capturarea recentă a oraşului ucrainean Bahmut şi un instrument de proiecţie a puterii ruseşti în Orientul Mijlociu şi Africa. Miercuri, Ministerul rus al Apărării a declarat că a intrat în posesia a sute de tancuri, lansatoare de rachete şi piese de artilerie de la Wagner, precum şi 20.000 de puşti de asalt şi alte arme de calibru mic şi 2.500 de tone de muniţie. Dacă este adevărat, probabil că toate unităţile Wagner rămase în Rusia sau Ucraina au fost lăsate în mare parte fără arme, notează WSJ.

 Cererile liderului paramilitar au inclus demiterea ministrului apărării Serghei Şoigu şi a generalului Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al forţelor armate ale Rusiei. Ambii au apărut, după revolta eşuată, în videoclipuri publicate de Ministerul Apărării. Unii analişti militari ruşi au sugerat că păstrarea lui Şoigu şi Gherasimov permite Kremlinului să proiecteze coeziunea între forţele armate

„Tocmai din cauza evenimentelor din 24 iunie, este imposibil ca Putin să scape de Şoigu şi Gherasimov în viitorul apropiat”, subliniază Mihail Barabanov, cercetător senior la Centrul de Analiză a Strategiilor şi Tehnologiilor, un think tank cu sediul la Moscova.

CE ROL A AVUT SUROVIKIN?

În timp ce soldaţii Wagner luptau în prima linie la Bahmut, Prigojin i-a acuzat în mod repetat pe liderii militari ai Moscovei că au refuzat să dea luptătorilor săi muniţia de care aveau nevoie. Dar el l-a susţinut constant pe generalul Surovikin, care fusese numit la comanda forţelor ruse din Ucraina în octombrie, pentru ca la începutul anului să fie înlocuit de însuşi Gherasimov. În rolul de comandant al operaţiunilor din Ucraina, Surovikin a introdus o nouă tactică care a vizat degradarea reţelei electrice a Ucrainei şi a altor infrastructuri critice prin lovituri cu rachete.

După revolta lui Prigojin, Surovikin nu a fost ţinut într-un centru de detenţie, dar a fost supus în mod repetat unor interogatorii, în timp ce anchetatorii au investigat ce rol, dacă este cazul, a jucat el în revoltă, au spus sursele WSJ. Potrivit surselor, Surovikin ar putea fi eliberat odată ce Putin va decide cum să gestioneze consecinţele revoltei.

Poziţia Kremlinului a fost din ce în ce mai complicată de indiciile că Prigojin a rămas totuşi în Rusia, în ciuda asigurărilor publice că va pleca în Belarus împreună cu luptătorii săi, conform unui acord încheiat între Putin şi Prigojin, care ar fi fost intermediat de liderul belarus Aleksandr Lukaşenko.

Kremlinul a declarat săptămâna trecută că Putin s-a întâlnit cu Prigojin şi cu alţi comandanţi Wagner, timp de aproape trei ore, la sfârşitul lunii iunie, la câteva zile după abandonarea revoltei, în ceea ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a numit o demonstraţie de loialitate faţă de Putin.

La sfârşitul lunii trecute, întrebat dacă Putin mai are încredere în Surovikin, Peskov a spus doar că preşedintele rus, comandant suprem al armatei, lucrează cu ministrul apărării şi cu şeful Statului Major. La acel moment, fiica lui Surovikin declarase presei locale că tatăl ei nu a fost arestat şi că lucrează ca de obicei. Soţia lui, însă, a declarat miercuri seară că el nu s-a întors de la serviciu, potrivit unei persoane care este în legătură cu ea.

Surovikin a fost însă doar unul dintre mulţii ofiţeri reţinuţi care aveau legături cu Wagner. Alekseev a avut legături de lungă durată cu Wagner, dar a postat un videoclip în primele etape ale insurecţiei sale, cerându-i să renunţe. Mizinţev, zis şi „Măcelarul din Mariupol” pentru că a supervizat asaltul Rusiei asupra oraşului ucrainean prin bombardamente grele asupra cartierelor civile, fusese înlăturat din funcţia sa de viceministru responsabil cu logistica la începutul acestui an şi se alăturase Wagner cu câteva luni înainte de revoltă.

Vizualizări: 71

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: