Politică

Șase deputați pierd jumătate din salariu

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis, marți, cu unanimitate de voturi, să-i sancționeze pe deputații Sorin Titus Muncaciu, Ilie Alin Coleșa, Ringo Dămureanu, Ciprian Titi Stoica, Dumitru Coarnă și Lilian Scripnic.

În afara lui Coarnă (independent), ceilalți deputați sancționați sunt membri AUR.

Sancțiunile aplicate sunt: „Diminuarea indemnizației cu 50% pe o perioadă de 6 luni. Indemnizațiile lunare ale acestora variază între 10.951 de lei la 11.194 de lei, astfel că ei vor pierde aproximativ 5.500 de lei/lunar pentru următoarea jumătate de an. Reducerea duratei luării de cuvânt la 10 secunde/intervenție pe o perioadă de 3 luni în cadrul ședințelor Camerei Deputaților”.

Cei 6 deputați au fost găsiți vinovați de încălcarea următoarelor articole din Regulamentul Camerei Deputaților:

Art. 158. ‒  (6) Este interzisă utilizarea violenței fizice constând în gesturi agresive ori a violenței verbale constând în țipete, injurii, amenințări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat sau a oricărei persoane prezente la activitățile parlamentare

Art. 245' - Este interzisă participarea la desfășurarea unui banner în sala de ședințe în plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaților, înregistrarea sau transmiterea în direct a ședințelor Camerei Deputaților, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau comisiilor, utilizarea violenței fizice sau a violenței verbale constând în țipete, injurii, amenințări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat sau a oricărei persoane prezente la activitățile parlamentare.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: