Justiție

Șeful Jandarmeriei române a fost pus sub acuzare de DNA

Șeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, a sosit, joi dimineață la DNA, el fiind acuzat de procurori că a încasat ilegal sute de ore suplimentare.

Colonelul Enescu a venit fără avocat. „Nu mi-am luat avocat pentru că în opinia mea sunt nevinovat”, a spus el.

Șeful Jandarmeriei nu a vrut să facă declarații, spunând că este o fază nepublică a procesului penal și că va vorbi „la momentul potrivit”.

„Nu are rost să intrăm în detalii tehnice. Sunt chestiuni tehnice asupra cărora nu vreau să mă pronunț”, a adăugat el.

Întrebat dacă se gândește să își dea demisia, colonelul Enescu a replicat: „Sub nicio formă nu intrăm în astfel de speculații”.

La DNA sunt așteptați și foștii șefi ai Jandarmeriei, colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea.

Șeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, și foștii șefi, colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea, au fost puși sub acuzare de DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare, prejudiciul fiind de peste 80.000 de lei, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul MAI.

În iulie, Direcția Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanşat verificări la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR) și, apoi, a sesizat DNA.

Șeful Jandarmeriei și foștii șefi au fost puși sub urmărire penală pentru infracțiunea de uzurpare a funcției din Codul penal coroborate cu articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind sancționarea faptelor de corupție.

Potrivit acelorași surse, doar în cazul șefului Jandarmeriei, Bogdan Enescu, prejudiciul se ridică la peste 40.000 de lei. El și-ar fi aprobat singur efectuarea și plata a aproape 900 de ore suplimentare, fără acordul șefului ierarhic superior, adică al chestorului Bogdan Despescu.

În plus, potrivit Codului Muncii, după efectuarea orelor suplimentare, angajatul are dreptul să își ia zile libere și, numai dacă în următoarele 60 de zile, nu i se dau zile libere, orele suplimentare îi sunt plătite, însă plafonat, în limita a 180 de ore suplimentare pe an. Nici aceste prevederi nu ar fi fost respectate de colonelul Enescu.

Mai mult, actualul șef al Jandarmeriei ar fi aprobat plata unor ore suplimentare pentru 2018 și 2019 către foștii șefi ai Jandarmeriei, Cătălin Sindile și Constantin Florea.

Cu alte cuvinte, Sindile a fost plătit pentru ”orele suplimentare” efectuate inclusiv în seara zilei de 10 august 2018, când jandarmii coordonați și de el au gazat și bătut chiar și protestatarii pașnici de la mitingul Diasporei.


 

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: