Politică
Serban Nicolae vrea sa-i unga pe profesori cu exercitiul autoritatii publice
Comisiile juridica si pentru invatamant din Senat au dat, marti, raport comun de admitere proiectului initiat de senatorul social-democrat Serban Nicolae privind investirea personalului didactic de predare, de conducere, de indrumare si de control cu exercitiul autoritatii publice pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu.
Proiectul, adoptat de Camera Deputatilor, ajunsese in plenul Senatului, dar a fost retrimis la comisiile de specialitate pentru intocmirea unui raport comun suplimentar.
Principala modificare adusa proiectului de act normativ in sedinta de marti a comisiilor a fost aceea de revenire la o prevedere din textul initial, la care se renuntase anterior, potrivit careia pedeapsa pentru agresarea personalului didactic in timp ce isi desfasoara activitatea scolara se majoreaza cu o treime fata de cuantumul celei care se aplica in astfel de cazuri.
"Amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ori omorul savarsite impotriva unei persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime", prevede proiectul.
Aceeasi pedeapsa se aplica si pentru "savarsirea unei infractiuni impotriva unei persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control ori asupra bunurilor acesteia, in scop de intimidare sau de razbunare, in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu".
Initiatorul si-a motivat proiectul prin faptul ca in sistemul national de invatamant se constata o lipsa de protectie juridica a cadrelor didactice fata de hartuirea si agresiunile venite din partea elevilor, parintilor sau reprezentantilor legali ai acestora.