Administrație

Serbia, prima ţară din Europa ca număr de arme

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat vineri seară, întrebat dacă incidente precum cele din Serbia s-ar putea întâmpla şi în România, că aproximativ 70.000 de români arme de foc letale.

 Armele sunt periodic verificate de Poliţie și ministrul spune că România este o ţară sigură.

„Într-adevăr, vecinii noştri au trecut într-o săptămână neagră cu aceste două tragedii. Trebuie să ne uităm un pic la cauze. Vedem că Serbia este prima ţară din Europa ca număr de arme la 1000 de locuitori şi a 3-a din lume. Poate fi o cauză. Dacă ar fi să ne raportăm, să ne uităm ce se întâmplă în ţara noastră. Sigur că în România sunt aproximativ 70.000, aproape 73.000 de deţinători de arme de foc arme letale, deţinători legali. La aceştia se adaugă cei care prin prisma atribuţiilor de serviciu, structurile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională deţin în mod legal arme. Nu putem spune că în România există un număr foarte, foarte mare de arme. Majoritatea celor 70.000 de arme de foc sunt arme de vânătoare. Ele sunt verificate periodic, după un grafic foarte bine stabilit de lege de către poliţie. Sunt verificaţi toţi deţinătorii de arme de foc, e verificat modul în care sunt deţinute aceste arme”, a declarat Bode.

Ministrul de Interne este de părere că numărul mare de arme de foc deţinut de populaţie în Serbia se datorează şi războiului din fosta Iugoslavie, el făcând o previziune şi pentru Ucraina care acum se află în război cu Rusia.

”Aşadar, nu putem să facem o paralelă cu ceea ce este în acest moment se în Serbia şi dacă să dea Dumnezeu să greşesc, dar dacă ne uităm ce s-a întâmplat în războiul din fosta Iugoslavie şi câte arne au rămas la populaţie, dacă ne uităm sper cât mai repede să se termine războiul acesta absurd din Ucraina, dar ne gândim că sute de mii de arme au fost distribuite către populaţie fără niciun inventar. Peste câţiva ani şi în Ucraina vom avea sau sunt premise să se întâmple tragedii, aşa cum iată că din păcate s-a întâmplat în Serbia”, a precizat Bode.

Vizualizări: 55

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: