Externe

Serie de crime la Roma

Cadavrele a trei femei au fost găsite într-un cartier de lux din Roma, toate fiind omorâte prin înjunghiere, astfel că autoritățile iau în calcul posibilitatea unui criminal în serie.

Două dintre femei, de origine asiatică, au fost descoperite în dimineața zilei de joi, 17 noiembrie, într-o clădire din cartierul Prati. Un vecin a sunat la poliție după ce a descoperit cadavrul uneia dintre victime pe palier, iar polițiștii ajunși la fața locului au realizat în scurt timp că mai este un cadavru. Prima, în vârstă de 40 de ani, era dezbrăcată complet și avea răni la nivelul capului și abdomenului. De asemenea, există indicii care arată că ar fi fost prostituate, potrivit Il Corriere della Sera.

Al treilea cadavru a fost găsit o oră mai târziu, într-un apartament situat în același cartier. Era vorba de o sud-americană de 65 de ani, despre care iniţial s-a crezut că este transsexual. Și în acest caz polișiștii cred că victima ar fi practicat prostituția.

Cele trei victime ar fi fost înjunghiate până la moarte, potrivit presei italiene, care vorbeşte chiar despre un posibil „ucigaș în serie” în capitala Italiei.

Anchetatorii verifică şi apelurile telefonice ale victimelor pentru a afla dacă se cunoşteau.

 

Vizualizări: 67

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: