Justiție

Și-a atacat fratele cu toporul, după ce a fost eliberat

Iliuță M., un criminal din Prahova, liberat din închisoare la finalul lunii august în acest an, unde a fost încarcerat pentru omor, a atacat din nou.

Dacă prima dată și-a omorât fratele mai mic, de data aceasta și-a amenințat cu toporul fratele mai mare.

Agresiunea, finalizată de data aceasta fără victime, s-a petrecut în data de 7 noiembrie 2022, în comuna prahoveană Valea Călugărească. Atunci polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 în care erau rugați de un bărbat să intervină de urgență pentru că este atacat în casă cu toporul de către fratele lui.

Când au ajuns la adresa unde fusese anunțat scandalul, polițiștii au dat peste un individ care avea în mână într-adevăr un topor cu care reușise să spargă geamul de la ușa de acces în casă și distrusese o alta din interiorul imobilului.

”În baza probatoriului administrat față de bărbatul de 35 de ani din comuna Valea Călugărescă a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

 
”Unitatea competentă” de Parchet a refuzat arestarea și a dispus ca măsură preventivă doar controlul judiciar, agresorul fiind lăsat să plece acasă cu promisiunea că ”nu mai face rele”.

Procurorii nu au ținut cont că Iliuță este un bărbat cu antecedente violente. Tocmai ce a fost liberat condiționat din Penitenciarul Ploiești unde a fost încarcerat din vara anului 2016, imediat după ce și-a ucis un alt frate, pe care l-a înjunghiat tot în timpul unui scandal în familie.

Bărbatul a fost condamnat atunci la zece ani de închisoare, pedeapsă din care a executat doar șase ani. Dacă nu ar fi fost liberat din penitenciar Iliuță ar fi trebuit să rămână în spatele gratiilor până în toamna anului 2025.

Pentru că în închisoare a avut un comportament exemplar, chiar și-a continuat studiile și a muncit, a fost recompensat de trei ori, motiv pentru care Tribunalul Prahova a considerat că este suficient de ”reeducat” pentru a-și relua viața în comunitate. N-au trecut trei luni și omul a luat-o de la capăt cu scandalurile violente.

Polițiștii continuă cercetările, cu agresorul în libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare.

 

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: