Politică

Simonis către Șoșoacă: Era să mă mâncați

Plenul Parlamentului a votat marţi, cu 264 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 61 de abţineri, modificarea Regulamentului pentru sancţionarea aleşilor care fac scandal la şedinţele comune ale celor două Camere. Senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă a declarat în cadrul dezbaterilor că este o lege anti-Şoşoacă şi că pe ea nu o opreşte decât Dumnezeu şi că preşedintele de şedinţă va fi sancţionat pentru abuzurile fizice şi psihice la adresa sa. La rândul lui, Alfred Simonis, preşedintele de şedinţă de la PSD, i-a spus: ”Era sa ma mâncaţi, doamnă, ce violenta contra dvs?”, referitor la şedinţa din urmă cu o zi, când aceasta a folosit un fluier pentru a bruia dezbaterile pe marginea proiectului privind eliminarea pensiilor parlamentarilor.

 
”Nu o să încep acum o discuţie în contradictoriu cu dvs ce a fost ieri pentru că este filmat absolut totul şi eram înscrisă prima pe ordinea de zi. Însă, în ceea ce priveşte acest regulament, ceea ce se întâmplă în acest moment, evident (..) este o lege anti-Şoşoacă. Vă mulţumesc din suflet că mă apreciaţi la asemenea nivel încât să fie nevoie de o lege pentru mine, cred că e a treia sau a patra”, a spus Diana Şoşoacă în plen.

”Dacă dvs credeţi că pe mine mă opreşte diminuarea indemniaţiei cu 50% sau limitarea timpului de exprimare la 10 secunde, când mi-aţi interzis să vorbesc şi tot am vorbit şi interzisă sunt în toate ziarele, televizunile, aşa cum aţi comandat dvs, să fiu descalificată din toate punctele de vedere, dar ce să vezi, poporul vă insultă pe voi şi mă apreciază pe mine pentru că nu toată lumea e proastă. V-aţi obişnuit să aveţi o Opoziţie controlată, vă certaţi un pic de faţadă, vă mai duceţi un pic la televizor după care plecaţi la nunţi şi botezuri împreună, la tot felul de cumetrii şi tot felul de întâlniri pe scuns..să mai faceţi nişte dosare penale”, a continuat Şoşoacă în plen. 

 
Senatoarea i-a acuzat pe cei de la Putere că acţionează împotriva libertăţii de exprimare. ”Vreau să vă spun un singur lucru, pe mine nu mă opreşte decât Dumnezeu, iar voi veţi fi opriţi de poporul român pe care l-aţi îngenunchiat”, a spus Şoşoacă. 

 
 

”Abia aştept să fiţi sanctionat pentru toate abuzurile fizice şi verbale pe care le-am suferit!”, a spus Diana Şoşoacă, referitor la şedinţa de plen de luni.
 
Alfred Simion, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, a răspuns: ”Era să mă mâncaţi, doamnă, ce violenţă contra dvs?”
 
El a precizat că nu este o măsură nici anti o doamnă senator, nici anti un grup extremist şi nu e nici împotriva opoziţiei, ci ”este împotriva mahalagismului şi a atitudinilor agresive şi extremiste în plen”.
 
”Felul în care doriţi să puneţi pumnul în gură opoziţiei parlamentare este abject”, a spus şi liderul AUR George Simion în plenul reunit. 
 
”Vreţi să opriţi live-urile, pancardele, bannerele discreţionar. Dacă dvs. consideraţi că o să ne opriţi, că o să puteţi opri valul, pe care am înţeles că nu-l mai puteţi opri decât prin măsuri nedemocratice, vă înşelaţi”, a afirmat liderul AUR. 
 
Deputatul PSD Daniel Suciu a afirmat că ”unora dintre colegii noştri din Opoziţie le place să folosească cuvinte mari”. 

”Să ne explicaţi nu neapărat nouă dar celor care urmăresc acest spectacol ce doamne iartă-mă are libertatea de exprimare cu scosul cablurilor din priză, cu introducerea gloanţelor în parlament, cu urlete, cu răcnete, cu vuvuzele, cu boxe. Stimaţi colegi de la usr, vă rog să îmi explicaţi unde e libertatea de exprimare. Explicaţi-mi unde aţi citit în Biblie că tot acest comportament grobian are legătură cu divinitatea? Vom vota acest regulament chiar dacă spuneţi că vă băgăm pumnul în gură”, a declarat Suciu. 

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în sensul diversificării şi înăspririi normelor referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionării şi prevăzute de legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de Regulamentele celor două Camere.

Astfel, propunerea legislativă propune introducerea a trei noi alineate la articolul 40 care prevăd:

 
„(3) Cardul de vot electronic care permite deputatului sau senatorului accesul la mijloacele electronice de vot este personal. Utilizarea acestuia de către o altă persoană este interzisă.

(4) Este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a birourilor permanente sau a şedinţei comune a comisiilor, prin alte mijloace decât prin mijloace electronice aflate în dotarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului ori prin mijloace electornice utilizate de mass-media acreditate de Camera Deputaţilor ori, după caz, de către Senat. Prin excepţie de la teza anterioară, deputaţii sau senatorii pot transmite sau înregistra şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi şedinţa comună a comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau, în cazul celor neafiliaţi, în perimetrul alocat acestora.

 
 

(5) În sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale celor două birouri permanente ori şedinţele comune ale comisiilor sunt interzise:

a) participarea la desfăşurarea unui banner;

b) utilizarea violenţei fizice împotriva unui deputat senator sau alt demnitar;

c) utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unul deputat, senator sau alt demnitar.

Este modificat şi articolul 41 prin această iniţiativă legislativă dup cum urmează: „Preşedintele cheamă la ordine deputaţii şi senatorii care tulbură dezbaterile sau creează agitaţie. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persistă şi poate să dispună evacularea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor şedinţei comune, inclusiv pentru încălcarea interdicţiilor prevăzute la art. 40 alin. (3)-(5).”

Printre sancţiunile prevăzute se numără diminuarea indemnizaţiei până la 50% timp de 6 luni

Încălcarea noilor interdicţii prevăzute de către proiectul de lege constituie abatere disciplinară şi va fi sancţionată cu următoarele lucruri:

„a) diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% pe o durată de maximum 6 luni, pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic a altui deputat sau senator, pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau în sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale comisiilor, pentru înregistrarea transmiterea în direct a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a celor două birouri permanente sau a şedinţei comune a comisiilor, cu excepţia prevăzută la art. 40 alin. (4), teza a II-a, pentru violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;

b) reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde pe intervenţia pentru o perioadă de până la 3 luni în cadrul şedinţelor comune ale celor două Camere, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare pentru utilizarea violenţei verbale, constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;

c) retragerea şi punerea la dispoziţia secretarului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului pentru o perioadă de până la 6 luni a personalului angajat şi a autoturismelor repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor şi Senatului, începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei.

Abaterile caree implică aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (2) se comnstată de către comisia problemelor de disciplină la nivelul Camerei al cărui membru este parlamentarul a cărui sancţionare se propune, la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senatori. Sesizarea se adresează preşedintelui Camerei respective în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei”.

Vizualizări: 68

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: