Eveniment

Şpăgi de zeci de milioane de euro pentru spaţiile din aeroport

Percheziţiile DNA de la Compania Naţională de Aeroporturi s-au încheiat cu mai multe reţineri, între cei acuzaţi de procuri fiind şi fostul director general al companiei.

 Tribunalul Bucureşti a respins miercuri cererea DNA privind arestarea preventivă a lui George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), acesta fiind plasat în arest la domiciliu, în dosarul de trafic de influenţă legat de închirierea spaţiilor comerciale la Aeroportul Otopeni.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul altor trei persoane cercetate în acest dosar.

George-Alexandru Ivan, fost director general, respectiv director comercial al CNAB, în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, a fost reţinut marţi de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Vizualizări: 35

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: