Externe
Statele Unite trimit o mie de soldați în Polonia
Preşedintele Donald Trump s-a angajat miercuri, la Washington, în faţa omologului său polonez Andrzej Duda, să desfăşoare 1.000 de soldaţi americani în Polonia.
Donald Trump a făcut acest anunţ la Casa Albă, într-o conferinţă de presă cu preşedintele Andrzej Duda, la scurt timp după semnarea unei declaraţii comune în domeniul apărării.
Şeful statului american anunţase la începutul întrevederii din Biroul Oval cu Andrzej Duda că Polonia a comandat 30 de avioane de vânătoare americane F-35.
„Rusia îşi arată din nou faţa aspră, neprietenoasă şi imperială”, a explicat președintele polonez, Andrzej Duda. „Rusia caută mereu să ne ia teritoriul”, a adăugat el.