Social-media

Statul american Iowa nu recunoaște cursurile online iar școlile care practică metoda ar putea să-și piardă finanțarea publică

Încercarea unui oraș de a se opune deciziei de redeschidere a școliii în sistemul ”față în față” a fost blocată în Justiție. Elevii trebuie să se întoarcă în clasă, cursurile online nefiind recunoscute de stat.
 
 
 
Redeschiderea școlilor este motiv de dispută politică încă din luna august, iar conflictul a fost tranșat în sala de judecată. Sistemul public de învățământ din orașul Des Moines, statul american Iowa, a stabilit că reluarea cursurilor, după vacanță, se va face online, pentru a  evita riscul de contaminare COVID a elevilor și profesorilor. Decizia guvernatorul statului, Kim Reynolds, care hotărâse că elevii trebuie să se întoarcă în clase, a fost atacată în Justiție.

De remarcat că guvernatoarea statului Iowa este membru al partidului Republican, iar președintele Trump insistă pentru redeschiderea școlilor, pe care o consideră esențială pentru revenirea la normalitate, după pandemie, la rândul său necesară pentru oprirea crizei economice. Democrații susțin că rata infectărilor este prea mare pentru ca școlile să se redeschidă în siguranță.

Procesul din Des Moines, început la jumătatea lunii august, s-a terminat cu o decizie definitivă. Judecătorul a stabilit că legile statului trebuie respectate, iar dacă școlile vor funcționa doar online vor pierde finanțarea publică. Părinții se tem, de asemenea, că notele obținute online nu vor fi recunoscute de către universități, sau de către angajatori, așa că sunt foarte mici șanse ca autoritățile municipale să poată refuza deschiderea școlilor. O eventuală contestație la Curtea Supremă este luată în calcul, dar până la terminarea noului proces, școlile vor funcționa în sistemul față în față. 

Vizualizări: 232

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social-media:

Citește și: