Eveniment

Tânără salvată de pe munte cu elicopterul SMURD

O tânără de 21 de ani a fost salvată de pe munte cu ajutorul unui elicopter SMURD care a transportat-o de pe munte după un accident cu un ATV.

O tânără în vârstă de 21 de ani a fost transportată cu un elicopter SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Oradea, după ce a suferit un accident cu ATV-ul în zona pârtiei de schi Vârtop-Arieşeni, a informat, duminică, Salvamont Alba.

"Salvamont Alba a intervenit, duminică, la un accident de ATV în zona pârtiei de schi Vârtop-Arieşeni, unde salvatorii montani au fost solicitaţi pentru acordarea primului ajutor unei victime de sex feminin, 21 ani, din judeţul Bihor, care a suferit un politraumatism cu plagă frontală, traumatism de coloana vertebrală şi de bazin precum şi multiple escoriaţii. În urma apelului la 112, a fost solicitat şi un elicopter SMURD de la Baza Aeromedicală Arad pentru evacuarea de urgenţă a victimei către UPU-SMURD Oradea", se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Sursa citată precizează că acest sfârşit de săptămână a fost unul bogat în intervenţii ale echipelor Salvamont la nivel naţional, în judeţul Alba fiind consemnate deja peste 11 intervenţii.

Vizualizări: 28

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: