Eveniment

Tânărul a rămas fără un rinichi, după 61 de gloanțe trase

A fost nevoie de 61 de gloanţe pentru a fi oprit. Un şofer de 25 de ani a gonit cinci kilometri cu poliţiştii pe urme, noaptea trecută, în Dorohoi. Avea marfă de contrabandă în duba care a fost ciuruită în timpul cursei. Nu s-a oprit decât atunci când două gloanţe l-au nimerit în spate. A rămas fără un rinichi, dar medicii i-au salvat viaţa. Iată înregistrări în exclusivitate cu momentul în care poliţiştii trag după fugar. Imagini şi detalii cu puternic impact emoţional.

Începutul urmăririi din miez de noapte a fost surprins de camerele de supraveghere. Şoferul a oprit la semnalul poliţiştilor, dar, în timpul controlului, a decis să fugă. Se aud primele focuri de avertisment. Apoi, agenţii pornesc pe urmele fugarului.

Cursa nebună a început în Dorohoi. Cu două maşini de poliţie pe urmă, şoferul a ieşit din oraş şi a reuşit să ajungă până în localitatea Saucenița, la cinci kilometri distanţă.

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: Au fost executate mai multe focuri atât de avertisment, în plan vertical, cât şi înspre caroseria şi pneurile autoturismului.

Zece gloanţe au nimerit maşina. Iar două dintre ele l-au rănit pe şofer în spate. După ce poliţiştii l-au imobilizat şi au chemat o ambulanţă în ajutor, au descoperit şi motivul pentru care individul fugea. În dubă avea 93 de butelii cu freon de contrabandă, din Ucraina. Prioritatea a fost însă salvarea vieţii şoferului. 

Ambele gloanţe i-au intrat în spate şi au rămas în corp. O ambulanţă l-a dus direct la Spitalul Judeţean din Botoşani. Era conştient când a ajuns, dar sângera puternic.

Iulian Preda, medic chirurg: Undeva în faţa liftului unu am preluat computerul tomograf, l-am citit din mers şi am intrat cu pacientul în sala de operaţie unu.
Unul dintre gloanţe a fost scos din dreptul omoplatului stâng. Mai greu de scos a fost al doilea, care a atins mai multe organe. Operaţia a durat aproape 4 ore.

Iulian Preda, medic chirurg: Rămâne fără un rinichi, evident, va trebui să fie foarte atent. Deci rămâne cu un rinichi unichirurgical. E băiat tânăr, asta ne-a avantajat, că nu a avut şi leziuni asociate.
Fugarul este acum intubat, în secţia de terapie intesivă
Poliţiştii aşteaptă să îşi revină pentru a afla de la cine a luat marfa şi unde o ducea. În Dorohoi, oamenii care au văzut cursa cu împuşcături sunt în stare de şoc.

Localnic: De zece ani, de când stau aici, n-am auzit niciodată ceva, o strigătură, darămite focuri de armă.
Localnic: Am avut grijă de mama mea să nu păţescă ceva. Fiind o femeie foarte curioasă încerca să se uite pe geam. Şi n-am vrut să o las, pentru că este periculos.
Martorul e convins că şoferul intenţiona să fugă de la bun început.

Localnic: Au vrut să-l oprească mai înainte, dar nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a oprit mai încolo cu vreo 50 de metri. A aşteptat să coboare amândoi poliţiştii din maşină ca să poată fugi mai uşor.
Sonia Simionov, reporter Observator: Fuga de poliție vine cu multe probleme. În primul rând, amendă este de până la 825 de lei plus suspendarea permisului. Iar dacă ai băut sau te-ai drogat, te alegi și cu dosar penal. În plus, dacă pe timpul urmăririi mai încalci legea, cum ar fi să treci pe roșu sau să nu acorzi prioritate de trecere, aduni și alte sancțiuni. Mai ușor e să oprești. Numărul celor care scapă de urmărirea polițiștilor este extrem de mic.
Pe numele şoferului fugar a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă calificată. Se fac cercetări şi pentru vătămare corporală din culpă.

Freonul, folosit ca agent de refrigerare, are un puternic efect de seră. Uniunea Europeană cere reducerea treptată a consumului, până la interzicerea totală în 2050. Măsurile au dus deja la înflorirea contrabandei cu acest produs. În România, gazul e adus în special din Ucraina.


 

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: