Comunitate
TAROM revine după 15 ani pe aeroportul din Arad. Unde puteți zbura!
Aeroportul Arad şi compania TAROM au semnat joi, la sediul Consiliului Judeţean Arad, un contract prin care operatorul aerian naţional revine în oraşul după 15 ani.
Reprezentanţii TAROM, Raluca Zomoniţă - director Operaţiuni Sol şi Alexandru Slivka - şef al Serviciului Proceduri şi Contracte Handling au făcut o inspecţie pe aeroport. "Astăzi a fost o vizită preliminară a reprezentanţilor TAROM. Urmează să se efectueze un audit al TAROM-ului, să se tragă unele concluzii, în special legate de orarul curselor, dar şi de posibilele destinaţii, în afară de Bucureşti", a precizat directorul general al Aeroportului Arad Ovidiu Moşneag.
Raluca Zomoniţă a precizat că reprezentanţii TAROM au dorit să facă o vizită pentru a vedea facilităţile aeroportuare pe care le oferă Aeroportul Arad. "La o primă impresie, vă pot confirma faptul că ne-a plăcut ce-am văzut. Este un aeroport aerisit, foarte generos din punct de vedere al spaţiilor, dar şi pentru fluxul de pasageri. Am urmat fluxurile de pasageri, de la intrarea în Aeroport, continuând cu zona de check-in, filtre de securitate şi porţi de îmbarcare, fiind şi am fost plăcut surprinşi că spaţiul terminalului oferă toate facilităţile de care un operator aerian are nevoie, pentru a oferi pasagerilor călătorii cât mai facile, mai plăcute şi mai rapide", a afirmat Raluca Zomoniţă.
Urmează să se treacă la realizarea unui program al zborurilor ce vor fi operate de pe acest aeroport. "Primele zboruri TAROM de pe Aeroportul arădean urmează să fie operate abia anul viitor, cel mai probabil în luna martie", a precizat Alexandru Slivka.
Acesta a subliniat că vor fi zboruri regulate, urmând ca în funcţie de interesul călătorilor TAROM să dezvolte şi să se diversifice destinaţiile. "O legătură bună este cu Bucureştiul. Încercăm să oferim arădenilor posibilitatea ca de acolo să zboare mai departe. Chiar dacă există şi alte opţiuni, subliniez că fluxul normal spre Bucureşti cuprinde zboruri spre Orientul Mijlociu sau spre Est, spre exemplu. Avem curse spre Odessa, Tbilisi, Baku sau Erevan, toate funcţionale. Aradul, ca 'pol de zbor', este captivant şi pentru că am identificat aici un culoar de tranzit între zborurile interne şi cele externe, pe care nu îl regăsim la niciun alt aeroport din ţară", a adăugat Alexandru Slivka.