Eveniment

TIR răsturnat pe autostradă

Un TIR s-a răsturnat pe autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara, după un accident rutier în care a fost implicată şi o autoutilitară.

Şoferul autoutilitarei a fost rănit, fiind dus la spital pentru îngrijiri medicale.

”Pompierii Detaşamentului Deva au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare pe autostrada A1, km. 341, sens de mers Deva - Orăştie, unde a fost semnalat un accident rutier. La faţa locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate un autotren şi o autoutilitară, iar în urma coliziunii dintre acestea, autotrenul s-a răsturnat”, a transmis ISU Hunedoara.

 Şoferul autoutilitarei a fost evaluat medical la locul accidentului şi ulterior a fost transportat la spital de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

 

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum a avut loc accidentul.

Vizualizări: 44

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: