Stil de viață
Tot mai mulți români își petrec vacanțele în Albania
Turiștii români care au fost deja în Italia, Grecia sau Spania anul acesta au dat o șansă litoralului din Muntenegru și Albania.
Cazarea, masa și transportul pot să ajungă la jumătate față destinațiile consacrate și chiar față de România.
Câteva mii de români își petrec, anul acesta, vacanța de vară în Albania. O destinație cu plaje similare celor din Italia și Grecia, însă cu prețuri mult mai mici.
Deocamdată, din București până pe litoralul albanez o să faceți cu mașina în jur de 1.000 de kilometri, însă agenții de turism iau serios în calcul varianta unor chartere.
Turiștii spun că apa e foarte bună pentru copii, fără alge, foarte curată. Șezlongurile sunt la 7 euro două șezlonguri și o umbrelă iar mâncarea este de la 3 euro în restaurante.
Potrivit unei platforme de specialitate, pentru o noapte de cazare la un hotel de pe litoralul albanez vom plăti în jur de 17 euro de persoană.
O sticlă cu apă costă puțin peste 2 lei, o cafea aproximativ 4 lei, o bere 6, iar o masă pentru două persoane, la un restaurant mediu, de la 100 la 250 lei.
La granița de Nord a Albaniei, este Muntenegru, cu un relief spectaculos, acolo unde muntele întâlnește marea. În Muntenegru însă se va achita ceva mai mult pentru cazare.