Eveniment

Ucigașul psiholoagei din Satu Mare a sunat la 112

Femeia de 48 de ani, găsită moartă sâmbătă, 1 iulie, cu gâtul tăiat, în propria locuință, a fost ucisă de cel care a sunat ulterior la 112.

Femeia, care fusese de profesie psiholog, activând în urmă cu câțiva ani în urmă la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean, a fost găsită într-o baltă de sânge ieri, după ora 18.00, de un bărbat care îi va efectua lucrări de renovare în apartament. Acesta a fost cel care a și sunat la 112 pentru a alerta poliția.

Bărbatul a povestit că a sunat-o pe femeie, și el, și soția sa, pe care obișnuiau să o viziteze, dar aceasta nu a răspuns toată ziua la telefon. Din acest motiv, el a mers să vadă ce să întâmplat iar în acel moment a găsit-o într-o baltă de sânge.

Anchetatorii nu au crezut această variantă, descoperind în urma cercetărilor, așa cum bănuiau de la început, că asasinul este chiar muncitorul care renovase apartamentul. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.

Declarația unei vecine a victimei ar fi atârnat greu în anchetă. Femeia a mărturisit că sâmbătă, în jurul orei 17.20 ar fi auzit-o pe Luminița strigând: „Lasă-mă! Lasă-mă!”. Astfel, ceea ce spune suspectul, că femeia nu a răspuns la telefon toată ziua, pică în fața acestei afirmații.

În timpul audierilor, criminalul a mărturisit fapta. Din câte se pare, conflictul între el și victimă ar fi fost legat de bani. Cei doi nu au reușit să se înțeleagă în ceea ce privește suma pe care victima ar fi trebuit să i-o dea criminalului, care i-a reabilitat recent apartamentul. În momentul în care se certau, bărbatul și-ar fi ieșit din minți și i-ar fi tăiat gâtul.

Vizualizări: 47

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: