Eveniment

UE lansează misiunea civilă în Republica Moldova

Consiliul UE a lansat, luni, o misiune civilă în Republica Moldova pentru a spori şi consolida rezilienţa sectorului de securitate cu privire la gestionarea crizelor şi combaterea ameninţărilor hibride.

Scopul acestei misiuni, create oficial la 24 aprilie la solicitarea autorităţilor de la Chişinău, este de a contribui la consolidarea structurilor de gestionare a crizelor din Republica Moldova, inclusiv rezistenţa la ameninţările hibride, printre care securitatea energetică, pentru ca statul să poată contracara manipularea informaţiilor sau a ingerinţelor străine, arată comunicatul de presă al Consiliului UE.

În acest scop, misiunea va oferi consultanţă la nivel strategic şi va identifica necesităţile de consolidare a capacităţilor.

Şeful acestei misiuni va fi românul Cosmin Dinescu, care va conduce operaţiunile pe teren, iar comandant va fi directorul general al Serviciului european pentru acţiune externă pentru planificare şi operaţiuni civile Stefano Tomat, responsabil de operaţiunile civile.

„Eforturile de a destabiliza Republica Moldova au crescut în mod semnificativ de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi reprezintă o ameninţare directă la adresa stabilităţii şi securităţii frontierelor externe ale UE”, precizează sursa citată.

În concluziile reuniunii Consiliului European din 24 iunie 2022, liderii UE au recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova şi au decis să îi acorde, împreună cu Ucraina, statutul de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Vizualizări: 47

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: